În sfârșit vineri. Am așteptat ziua asta cu mare interes. Mi-am rezervat excursia în deșert de la începutul săptămânii și acum mai erau doar câteva minute până la plecare. De fapt șoferul trebuia să fi sosit cam de vreo oră… încă aștept. Păstrez speranța că nu se anulează excursia…. După o oră și jumătate de așteptare în holul hotelului vine în sfârșit șoferul și plecăm. Plecăm într-o excursie prin frumosul Dubai pentru că mai sunt și alte persoane ce se vor alătura grupului, încă două cupluri. În total eram în mașină două cupluri, eu, reprezentantul agenției și șoferul.
Ne-am așternut în sfârșit la drum. După vreo oră opream în prima tabără. Era locul unde schimbam mașina și șoferul de oraș cu mașina și șoferul de deșert, cunoscătorul dunelor și maestrul volanului. Am mai așteptat vreo jumătate de oră în acel loc până ca schimbarea să se producă. A apărut în final șoferul care ne-a zâmbit prietenos. Faptul că avea un obraz umflat de ceva ce mesteca și că atunci când zâmbea se vedeau niște frunze rătăcite printre dinți nu m-a îngrijorat deloc… În fond ce putea să mestece? Mărar, sau frunze de mentă pentru o respirație plăcut mirositoare…. Ne-am urcat la bordul unui land cruiser proiectat la fix pentru drumul pe care urma să ne așternem. Auzisem prin tabără că prima mașină din convoi este condusă întotdeauna de cel mai priceput dintre șoferi, cel care cunoaște cel mai bine dunele. Eram în prima mașină. Veselul șofer „vegetarian” era pe semne și cel mai priceput!
Plimbarea peste dune a fost din păcate mult prea scurtă. Cele 20 de minute în monatigne russe-ul natural au fost insuficiente. Am parcurs un teren plin de urcușuri și coborâșuri, de derapaje controlate în văile dintre dune, ne-am deplasat la 45 de grade pe panta de 75 de grade și am înaintat pe coama dunelor în mare viteză, ridicând în urma noastră tornade de nisip. Acesta era drumul către tabăra unde urma să poposim pentru cina și spectacolul artistic.
Tabăra construită în mijlocul deșertului era împrejmuită întâi de un gard de sârmă ghimpată si apoi de ziduri înalte de lemn. Bănuiesc că e foarte util pe vreme de furtună. În tabără am avut ocazia să fac o plimbare cu cămila. Amețitoare experiență… momentul în care se ridică și se lasă este destul de emoționant, senzația fiind de cădere liberă. Interesant… și mai mult nu comentez. Am făcut poze cu șoimul, simbolul emiratelor; am trecut și pe la standul cu costume tradiționale și de gura lumii m-am echipat și eu în costumul negru; am evitat delicat standul de tatuaje cu henna și am stat de pază bunurilor colegilor mei de călătorie câtă vreme ei s-au plimbat cu atv-ul în jurul taberei. După o vreme s-a servit și cina tradițională. O masă bogată și variată și pentru carnivori și pentru vegetarieni. În timpul cinei ne-am delectat cu un spectacol de dans din buric (Veronica a dansat foarte frumos, chiar ca o arăboaică), și cu dansuri egiptene bărbătești – un dans cunoscut mai bine ca dansul dervișilor, nu știu cum l-au denumit ei aici.
M-a surprins organizarea deosebită: acum faceți poze, acum vă așezați, acum aveți 10 minute să umpleți farfuriile, acum vă uitați la dansuri, nu uitați să mestecați că la sfârșitul dansului se aprinde lumina și pleacă mașina!!! Nu prea-i rost de relaxare și de a savura naturalețea, austeritatea și condițiile naturale din jur… mai bine așa. La o analiză mai atentă, nu este chiar un loc pentru persoane cu stomac sensibil.
Și așa pe rând și deodată toți grămadă au început să se îndrepte către mașini imediat după cină. Mai puțin eu. Și reprezentantul agenției.
Pentru mine aventura avea să continue. Eu am ales să fac un overnight safari, foarte comun și solicitat, de obicei, era în oferta oricărei agenții. Se pare că în seara asta nu era atât de comun și solicitat. Am rămas singură în tabără, doar eu și agentul. Sunt curajoasă din fire așa că nu m-am panicat (prea tare), mai ales că Omar îmi spunea că este acolo și va avea grijă de mine…. Măcar aveam un bărbat lângă mine, dacă îi dau un pepene în brațe și două nuci de cocos pe cap va cântări cât mine. E ok. Mă uit la el și simt cum mă apucă….încrederea…. În plus voi fereca bine de tot fermoarul de la cort. Și ce se poate întâmpla?
Este o noapte superbă. Aici nu este poluare și cerul se arată în întreaga lui splendoare. Cu mine e și luna, ce luminează darnic fiecare colț al taberei goale. Este prima dată când văd stele aici în Dubai. Nu verzi. De cele albe și multe și lucitoare și sus pe cer la locul lor. Sunt multe. Sunt destule cât să pot să le unesc și să îmi imaginez animăluțe și nave spațiale, flori și poteci către pădurile cu inorogi. Ah, dar care era steaua mea? Am pierdut ochiul pisici ce tocmai o desenasem….. Avionul asta care mi-a luat imaginea și mi-a stricat desenul era de la Tukish Airlines, cel care mi-a stricat fluturasul era de la FlyDubai, iar cel care mi-a stricat căluțul era de la Emirate și pe coada avea o dungă verde și una neagra, petele de culoare ale cerului în noaptea asta. Mdea, dacă nu ați înțeles ideea eram atât de aproape de aeroport iar avioanele atât de aproape de mine că aventura mea nu prea mai avea legătură cu liniștea și sălbăticia deșertului. Într-un final, cumva, am reușit să adorm. Pe la ora patru avioanele treceau rar de tot și mult mai departe.
Este în sfârșit dimineață și soarele se înalță agale dintre dunele din depărtare. Mă ridic și mă ghidez după mirosul proaspăt de cafea. Pe masa de lângă cort, un nes proaspăt aburind și micul dejun mă așteaptă. Licoarea caldă îmi pică foarte bine. Simțeam nevoia să mă încălzesc după noaptea la cort – se face foarte frig în deșert peste noapte, cu adevărat. Este răcoare și adie ușor vântul atmosfera este foarte plăcută și este greu de crezut că ești în deșert și că peste aproximativ o oră va fi insuportabil de cald. E liniște și îmi savurez momentul de relaxare.
Acum aștept din nou șoferul și trag linie pe sub întreaga experiență. Cu jeepul pe dune – oricând, mă gândesc chiar cum aș putea să fac singură asta. Plimbarea cu cămila – bietele animale care trebuie să îngenuncheze la fiecare 30 de secunde (cam atât durează plimbarea…) pentru a ridica alți și alți și alți oameni. Scenografia – autentică, da, a fost ok. Spectacolul – a se ignora naționalitatea artiștilor în rest ok. Meniul – un fel de mâncare de popotă tradițional orientală, bună la gust… Per total, o punere în scenă interesantă a unei mici părți din cultura arabă, servită curioșilor la prețuri moderate. Iar noaptea în deșert??? Desigur, oricând cu plăcere, dar DOAR în compania potrivită!!! și atunci presupun că poate fi cu adevărat extraordinar.
Povestiri din soare 