Automotivare

Se plimbă așa prin rândul lumii o vorbă cum că omul devine mult mai creativ atunci când resimte sentimente negative de supărare, de tristețe, decepție și alte dezamăgiri și trăiri mai puțin fericite. Ieri am dat peste un blog și autoarea chiar asta spunea: că nu poate scrie absolut nimic dacă nu este tristă si nefericită. Ce trist… De fapt eram și eu de acord până la un moment dat; convinsă fiind și de propriile experiențe și încercări de exprimare artistică.

Constat însă că bufnițele nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi…. că nu e chiar așa. Căci atunci mă întreb pe mine eu: de ce acum nu îmi iau foc degețelele pe tastatură? și de ce nu am consumat deja creioanele și hârtia achiziționate recent fix în scopul exprimării artistice? La ora asta ar trebui să n-am loc în cap de idei geniale și lucruri să vă povestesc. Ar trebui să fac (cum fac de obicei) mare haz de penibil necaz, povestind despre uichendul meu ”minunat” de plictisitor și fără sare și piper….. întâlnirea mea ratată…. aventura cu și fără happy end… Momentele petrecute la piscină, scufundată ori în apă ori în lectură, sau să îmi ridic o mică statuie pentru că am gătit serios pentru prima dată  de când sunt aici (trei feluri de mâncare, e ceva). Aș putea să scriu povestea celui mai banal și plictisitor uichend de până acum și sunt convinsa că ar putea să iasă o povestioară frumușică și oare-cumva amuzantă: ”Cum să te plictisești cu spor”. Până acum și de n-am făcut vre-un mare lucru mare și de n-am avut ce povesti tot am croșetat artistic o mânuță de cuvinte într-o formă de poveste.

Dar până la urmă ce mă vait? (o să se sperie mama). Pe de o parte nervii de la birou acumulați din cauza colegilor care își dau silința să vorbească engleza: por dă pibe piptin mitin prepar dă peribication pile…. Sau din cauză că ar trebui să găsesc ieri soluția la o problemă veche de 5 ani, pe care nimeni nu va vrea să o implementeze oricum…. Sau din cauza faptului că nu ne înțelegem nicicum în privința aerului condiționat care suflă precum crivățul – dacă mă întrebați pe mine…. (am devenit foarte prietenoasă cu colegii mei, dau mâna cu ei zilnic doar să vadă cât de rece îmi e – nu îmi permit să le pun mâna pe ceafă)…. Și pe de altă parte, durerea cumplită de cap care îmi limitează momentan câmpul vizual (tot aerul condiționat) și plictisul de moarte nu cred să se încadreze în lista sentimentelor profunde și negative generatoare de scântei pentru flacăra de pe altarul creației…. Sunt doar niște trăiri de moment, banale și pasagere. Alunecări inevitabile pe direcția butoiului cu melancolie.

Oricum nu mă lamentez. Am luat atitudine pentru remedierea acestor senzații (nefavorabile și mie artistei și mie banalei). Pasul unu: bere neagră la terasă. Balsam pentru durerea de cap…. în seara asta…. mâine…. mai vedem…. Pasul doi… vă spun poate mâine, sau zilele următoare :D.

Însă vitamina M: cea mai Motivantă și pe care mă bazez din plin este gândul acasă. Și ce de gânduri mă mai încântă: nu mă omor după friptura de miel, dar o să savurez drobul, cu siguranță; ai mei – oameni haioși în general; motanul – dacă are chef îmi va arăta că mă iubește, florile piersicului din curte – natură statică să îmi fie model în fotografie; gogoșile mamei – goale, dar pline de suflet; fiorosul pejo –… sunt curioasă cât de dor i-a fost lui de mine… tot umblând prin mâini străine…. Ce de gânduri bune și pozitive!!!…. ah și mai e doar o săptămână!!! N-ar fi putut să vină mai din vreme. Și nici mai în târziu.

8 Grade Richter sau managementul situațiilor de criză

Astăzi m-am trezit din fericire cu o durere cruntă de măsea. Da! Din fericire! Pentru că mulțumită ei, eu, la ora cutremurului (14:44 Dubai) de 7,6-7,8 sau chiar 8 grade Richter (depinde de sursă), cu epicentrul în Iran, eram acasă. Nu știu câte grade fix și exact a avut însă știu că prima mea estimare a fost un cutremur resimțit de aproximativ  5 grade. Am încercat să găsesc pe google distanța între epicentru și Dubai și tot ce am găsit este tot o estimare în jur de 500-600 de km. Și totuși s-a resimțit atât de puternic aici……

Este al doilea cutremur de când sunt aici. Iar primul a fost acum 8 zile, cu epicentrul tot în Iran, pe la ora 16:00 Dubai. Acela a fost doar de 6 grade. A fost un moment oribil pentru că, deși eu nici nu am perceput cutremurul, am fost uimită de valul de panică al mulțimii, care mi se părea cu atât mai artificial cu cât (decât :)) doar câteva persoane au simțit cu adevărat tremurul pământului. Imaginați-vă cum o tânără domnișoară (recepționista sau floor managera – titulatura oficială) intră într-un birou în care toată lumea își vedea de treabă și începe să afirme agitat: Please do not panic! Do not worry! It is nothing , just a small eartquake!!! Privirile noastre cu adevărat siderate trebuie să îi fi dat ceva de bănuit cum că nu înțelegeam mare lucru din mesajul ei…. și ca răspuns: OHHH, you felt nothing? Never mind…. just a small eartquake. Nici 2 minute mai târziu intră în birou în aceiași stare de agitație panicoasă colega de la resurse umane care ne invită să părăsim clădirea deoarece a fost cutremur. Trece încă o jumătate de minut și mai intră o colegă care insistă să părăsim clădirea deoarece: there was some kind of a shaking in the building (s-a simțit o oarecare mișcare a clădirii)…. Reallly!!!????…. Acum m-am liniștit… Asta a sunat cu adevărat interesant în condițiile în care se fac niște lucrări pe lângă clădire deoarece există niște infiltrații la fundație….. nu mai bine spunea că a fost cutremur? Ne angajăm pe direcția părăsirii, spre lifturi (căci lifturile se folosesc întotdeauna în caz de evacuare și mai ales în caz de cutremur -????-). În lift 7 sau 8 persoane, plimbate prin lume, trăite puțin și prin Japonia (!!!)…. oamenii ”știe tot”, încep să emită teorii la cald despre evenimente. Nu știu cum și când și pe ce cale s-a ajuns la concluzia că nu se știe cine mai apucă dimineața și dacă cei care o mai apucă vor mai putea să intre în birouri – iar lumea întreba frenetic în stânga și în dreapta dacă mai venim a doua zi la birou și dacă administratorii clădirii ne vor lăsa să intrăm….. Mă întreb cât era panică reală și cât dorința de chiul… că despre logică și rațiune nu mă întreb – lipseau cu desăvârșire….

De aceea m-am bucurat nespus să trăiesc singură experiența unui cutremur de vreo 5 grade la etajul 16. Singură fiind, nu m-am panicat mai mult decât era necesar. Datorită faptului că anumite părți ale construcției au început să trosnească zgomotos și dubios cu ceva timp înainte ca balansul să se facă simțit am devenit alertă la ”mediu” și am perceput cutremurul de la prima până la ultima secundă. Apoi, ori percepția mea asupra timpului a fost distorsionată din cauza panicii ori cutremurul a fost cu adevărat destul de lung (și eu cred cu tărie în a doua variantă) pentru că după primele trosnituri nu a durat mult până să încep a simți și balansul care mi s-a părut că nu se mai termină  – un legănat lent și larg, ca un fel de alunecare pe valuri puțin înalte, nu o smucitură scurtă și intensă cum mi s-a părut ultimul cutremur de care îmi amintesc în România. A durat suficient de mult încât să mă cuprindă o senzație de vertij care era accentuată de leagănul lent al lustrei, al ușilor, al perdelelor și draperiilor. Senzația a persistat câteva secunde bune după cutremur, împiedicându mă să mă ridic de pe scaunul pe care stăteam. Am avut suficient timp în aceste momente să îmi adun gândurile și să îmi cântăresc opțiunile. Spre deosebire de colegii mei de la birou eu știu că nu e bine să iei liftul. Deci NU. Pe scări nu e prea sănătos să cobori, plus că de la etajul 16 îți ia ceva timp până la parter. Deci NU. Planorism? NO WAY! Neavând nici o altă soluție mai strălucită am ales varianta ”S” => m-am băgat în pat la somn. Și am dormit vreo 2 ore de nici nu m-am răsucit (măseaua, știți voi de mai sus, mă vlăguise oricum de toată energia).

După ce m-am trezit am intrat pe internet și ce să văd? Vuia facebookul de articole si poze post cutremur (prietenii mei locali). Nota articolelor era însă de-a dreptul angoasantă: cutremurul a scos toți oamenii în stradă => fotografii cu toți oamenii în stradă; arterele de circulație blocate => fotografii cu arterele blocate; un număr variabil de morți sau răniți în Iran si un număr la fel de variabil de răniți în Dubai (în funcție de sursă); declarațiile disperate ale  trecătorilor și ale evacuaților ce nu mai vroiau să intre în clădiri – “Experienced the worst tremor of my life today. Earthquake shook the buildings like a swing in the park. I pulled my fast asleep child out of bed and ran barefoot. I was praying for survival till we reached the open space, the park, outside. I hope everybody is fine.”. Cel mai interesant este însă faptul că se anunța că vor fi multe replici… Circula un număr uluitor de articole și comentarii care confirmau replicile ce vor urma. Dar lor cine le-a spus cu maximă seriozitate această informație mai mult ca sigură și precisă? Nu am văzut niciodată așa o manifestare de augmentare și întreținere a panicii în rândul publicului.

Din toate declarațiile pe care le-am citit am constatat faptul că cele mai multe persoane declarau că este prima dată când trăiesc experiența unui cutremur… și pe cuvânt că nu a fost doar o mică glumă. Bănuiesc că este destul de șocant să simți asta pentru prima dată în viață, iar internetul nu făcea decât să alimenteze panica, dovada fiind și căderea rețelelor de telefonie mobilă din cauza suprasolicitării .

Eu la toate astea am mulțumit că sunt român. Pentru că experiența cutremurelor am mai avut-o și în fiecare lună martie redevin conștientă de posibilitatea unei asemenea manifestări a pământului nostru. Dar mai ales mulțumesc că există români precum Hâncu care au strigat și strigă mereu ”lupul, lupul!!!” așa încât rămân relativ imună. Poate calmul ăsta îmi va dăuna dar…. posibil să îmi fie de folos până la urmă.

16.04.2013

O seară cam ciudată

După un weekend care s-ar rezuma în doar câteva cuvinte – plajă, somn, concert Bruno Mars, somn, plajă, somn, filme și floricele, somn – am început plină de optimism o nouă săptămâna  Singurul inconvenient – Pe aici săptămâna începe duminică și se termină joi. Ciudat este că deși nu întâmpin nici o dificultate să stau vinerea acasă sau la plajă fără să mă preocup de altceva decât de mine, duminica….. mdea… duminica e dificil rău să mă activez și să intru în ritm (pe principiul: Vrem un medicament pentru lene? Daaaa!!! Când îl vrem??? Mai încoloooo!!!) așadar ajung seara destul de vlăguită acasă.

Ieri a fost prima zi de muncă pe săptămâna asta și deci duminică. N-aveam chef să fac nimic, că doar deh (mă repet) era duminică. M-am gândit că e prea mare efortul să merg la piscină; ordine și curățenie nu se face (ehhh nu era nevoie, nu că ar fi fost duminică), rufe nu se spală. Alte variante? Daaaa…. Cina la televizor! Din fericire sunt vreo patru sau cinci posturi de televiziune care difuzează (din câte am văzut eu) doar filme și seriale și în afară de asta nu sunt dublate în arabă, din nefericire sunt posturi foarte comerciale și au 3 minute de reclame la fiecare 10 minute de film (daaammnnn)…. Copanul de ieri și Albă ca zăpada și vânătorul făceau ca totul să pară un plan minunat pentru o duminică seară și mai minunată.

Copanul de ieri a ajuns pe o farfurie și mai apoi pentru câteva minute în cuptorul cu microunde…. Când a fost scos din cuptorul cu microunde copanul era tot rece. Mai încercăm câteva minute și la final…. Copanul tot rece. Ceva îmi spunea că nu copanul opunea rezistență la a se încălzi, că nu copanul era de vină pentru că era la fel de rece ca atunci când a ieșit din frigider.

Așadar am sunat la recepție pentru remedierea problemei.

În Dubai (din câte am observat) serviciile de întreținere și asistență pentru orice eveniment sunt incluse în prețul cazării, pe sistemul american – ca să schimbăm becul chemăm janitor-ul. Eu am început cu problema cu copanul și am reușit până la final să stresez oamenii de la mentenanță. Nu că asta mi-am propus ba chiar puteam să îi stresez și mai mult de atât, dar deja obosisem eu.

În câteva minute a venit domnul de la mentenanță, care cred că vorbea și engleză deși mie nu mi-a fost prea clar… dar hei eu nu sunt vorbitor nativ…. A introdus o cană cu apă pentru 2-3 minute să vadă dacă apa se încălzește (pe mine nu m-a crezut). A mai încercat cu măiestrie de câteva ori modificând temperatura și programele poate, poate, găsea combinația norocoasă, fără succes însă…. Apoi a luat cuptorul în brațe și duși au fost și om și cuptor. După câteva minute am fost anunțată telefonic că nu au un cuptor să îmi dea în loc și că va dura probabil cel puțin o oră până mi-l vor înapoia…. Și cu ei se duse și ideea unei cine rapid încălzite și repede servite. Dar ambițioasă de când mama m-a făcut nu puteam să renunț aici. Se luptau toți turcii, tătarii, gepizii și nevestele lor gepi%dele în burta mea atât îmi era de foame! Așa că am încercat și am și reușit să încălzesc copanul la cuptorul electric din dotare, folosit atunci în premieră (și fără să caut pe google :)). În final am servit o cină întârziată pe un final de Albă ca Zăpada, dar măcar am servit cina, pentru că la un moment dat nu părea foarte promițător.

Ulterior m-am mutat în dormitor, vroiam să mai stau pe internet, să mai scriu poate ceva pentru blog și între timp speram eu, să ascult niște muzică la televizorul din dormitor. Eroare. Pentru oarece motive televizorul nu răspundea la nici o comandă. Ghici :D? Am sunat la recepție. Câteva minute mai târziu vine domnul de la mentenanță și întreprinde complicata acțiune de schimbare a bateriilor la telecomandă și astfel remediază cât ai clipi problema. L-am condus pana la ușă și am vrut să îmi reiau activitățile programate anterior, nu înainte de a-mi lua niște șosete din șifonierul din dormitor. Când am deschis șifonierul o Doamne ce oroare!!! S-a repezit violent și fulgerător spre mine un gândac!!!! Un carcalac!!! Bleach!!! Iaccchhh!!! Cââârrr!!! Mârrr!!! Câââhhh!!!! În fine, am câștigat și această bătălie….. bleaaahhhh….

Am mai stat puțin pe la calculator și apoi în drum spre baie m-am împiedicat de un tricou ce trebuia pus în coșul de rufe. Spălătoria, unde se află și minunatul coș de rufe, este o cameră doar o idee mai mare decât mașina de spălat și se află pe hol. M-am dus hotărâtă să îndeplinesc misiunea, am pus mana pe clanță, am apăsat, am tras și am deschis ușa. Cred că am fost un pic prea hotărâtă…. Pentru că o dată cu deschiderea ușii s-a deschis și o gaură în tavan…. Trosc, pleosc…. A căzut toată bucata de tavan fals și o dată cu ea și toate cablurile electrice folosite local pentru iluminatul camerei. Ei bine….. NU am mai chemat mentenanța…. Eu una nu mai aveam nervi pentru asta….. am hotărât să mă bag în pat, în pofida faptului că se mai spune că patul este cel mai periculos loc din lume…. Acolo mor cei mai mulți oameni :)))

Am picat pe gânduri. Am stat să mă gândesc să încerc să înțeleg ce erau toate aceste semne. De ce mi se întâmplă mie toate acestea??? Trebuia să însemne ceva, trebuia să aibă o semnificație. Și cred că am înțeles în final care a fost mesajul: nu trebuie să mai stau seara pe acasăăăăăă!!!!! :))))

Decoratiuni de campanie

Acest post se adresează tuturor celor care sunt plecați de acasă. Plecați cu munca sau la studii în străinătate, nu aceia plecați de acasă pe câmpii să pască vaca. De fapt conține idei de decorațiuni utile și ieftine atât pentru cei plecați în străinătate la munca, sau pentru cei plecați cu vaca cât și pentru cei de acasă cu sau fără vacă. În primul rând un organizer pentru bijuterii și apoi la piece de rezistență: rame foto de inspirație shopping.

V-ați gândit vreodată cum să vă organizați mai bine bijuteriile/accesoriile? Ei bine dați-mi voie să vă prezint o variantă, rod al furtunilor electromagnetice de la mansarda autorului.

Așadar, aveți nevoie de una bucată săculeț cu bijuterii în care nu veți găsi niciodată celălalt cercel, după ce primul este deja în ureche; toate broșele din dotare; ziare și reviste ce se găsesc la discreție în orice cutie poștală sau la caloriferul de la parterul blocului; o foarfecă; scotch și cam atât.

Începem prin a face niște codițe minunate pentru și mai minunatele florșălii: rulați fâșiile de hârtie cât mai strâns și la final lipiți cu o bucată de scotch. Simplu, nu? Se lipește cu scotch de sus-jos sau de jos-sus și se aplică broșa moț, fix în vârful de sus. Prima floare este gata.

Pentru frunze tăiați o bucată de hârtie să aducă cât de cât cu forma unei frunze; suprapuneți mai multe straturi de hârtie ruptă (efect de colaj) și scotch până ce veți obține o frunză cât mai rezistentă. Coada se lipește simplu deasupra. Se perforează pentru a fi accesorizate ulterior cu buburuze, floricele și alți fluturați de cercelușii atârnând, de acum, mereu împerecheați.

Simplu și frumos. Elegant și ordonat. 🙂 (Paharul este decorat și el cu mici suluri de hârtie)

Pentru cea de-a doua idee aveți nevoie de pungi de hârtie din care vom obține niște rame foto originale. Pungile ar trebui să fie de pe la niște magazine mai oacheșe așa…. cred totuși că nu va funcționa cu sacoșele de la Mega. Deci, fundul sacoșei se îndoaie spre mijloc pentru suport. Lipiți o fotografie la alegere și gata cu decorul.

Ce altceva am mai putea folosi??? Da! Știu!!! Programul de la movie plex. Cum? Simplu, cum altfel? 😀

Banal? Poate. Dar simplu, de efect și ușor de aruncat la plecare! 🙂 Până la plecare însă aceasta e Casa mea și se vede!

Furtuna de nisip sau cea mai relaxantă zi

Weekendul ăsta m-am relaxat cum nu am mai făcut-o de mult. Deși uneori (de multe ori) nici asta nu îmi iese foarte bine, de data asta a fost perfect.

Spun că nu îmi iese bine pentru că eu nu știu să mă relaxez, în general sunt extrarepezită (în orice fac) și mă plictisesc repede de orice activitate – inclusiv de a zace pe plajă, de exemplu. Sunt ca un copil cu deficiențe de concentrare :D. Asta m-a făcut să îmi amintesc ce spuneau profesorii despre mine la ședințele cu părinții: este un copil bun și poate să facă multe, dar nu se concentrează și nu muncește suficient…. se pare că inclusiv pentru a mă RELAXA am nevoie de exercițiu și concentrare.

După o sătămână cam grea la birou și ținând seama și de arsurile de la ultima petrecere pe plajă (happy holi :)) am hotărât să nu îmi fac prea multe planuri și să refuz invitația la plajă a prietenilor mei. Ca urmare vineri m-am cam învârtit în jurul cozii, cum se zice pe românește. Am mers la piscină cu gândul să găsesc un șezlong la umbră și să mă relaxez mai citind, mai înotând. Mdea, suna frumos… Gașca de copii zbenguitori care țipau și aruncau cu apă în toate direcțiile a decis însă că poate planul meu nu era chiar așa bun. Nici nu am știut că sunt așa mulți copii pe acolo. Am încercat să mă relaxez în jacuzzi. Greșit! Încărcarea stas fusese depășita cu vreo 2 balene și 3 delfini. De saună sau sală n-aveam chef așa că am făcut ce face orice om deștept: am cedat. Am mâncat ceva, am încercat o relaxare în spumele căzii, m-am mai foit un pic și până la urmă am zis că merit să mă odihnesc puțin că deja fusese prea multă agitație. Ei da, asta mi-a ieșit de minune – un somnic de după amiază. Din nou odihnită și tot fără nici un plan am zis că surfingul este o activitate potrivită. Așadar mi-am luat laptopul în poală și am început să navighez. Puțină dezvoltare personală, câteva liste cu ce vreau să fac în viață, 3 pagini de decorațiunii interioare mai încolo și deja eram în my best artistic mood ever (sau mă rog, in a loooong time). Am făcut și schițele, am desenat! Mi-am creionat ideile pe hârtie! Abia aștept să le pun în practică :). În concluzie, nici nu știu când a trecut timpul. Am găsit o activitate să mă țină în priză…. deci…. pot! (?) 🙂

Sâmbătă m-am sculat cu noaptea în cap (7), vroiam să prind puțin soare dimineața, chiar dacă am stat cu mânecile pe brațe, să nu uităm că am și picioare de bronzat… și nu numai. Bine, de fapt m-am dus așa devreme pentru că vroiam să prind un șezlong departe de piscină, astfel încât să nu îmi perturbe lectura eventualii copilași supraenergizați. Ah și ce surpriză, ce splendoare… ce minune îmbucurătoare: NIMENI în perimetru. Și așa a rămas :). Era atât de liber și atât de liniște, șezlonguri pe alese, piscina goală, numai pentru mine, la fel și jacuzziul care mă aștepta. Am reușit în condițiile astea să îmi petrec toată ziua acolo, de la 8 și jumătate pâna pe la 4, când foamea m-a chemat acasă. Mi-am savurat fiecare moment pe ziua de azi. Am participat atentă și interesată la discuțiile dintre psihologul muribund cu el însuși și cu pacienții săi, parcurgând mai mult de jumătate din Soluția Schopenhauer. Am citit fără să mă plictisesc, fără să îmi pierd răbdarea. La fel mi-am savurat și pauzele de înot în piscina goală și lungi minute de masaj acvatic în jacuzzi. M-am lăsat cu totul moale și m-am detașat complet. Ce conta cat timp am stat in apă? Interesant și plăcut este faptul că nu a fost o stare pe care am căutat-o, ci pur și simplu mi s-a întâmplat. Nu a fost calculat, un moment de genul: gata! acum mă relaxez, nu mă mai gândesc la nimic, următoarea jumătate de oră este pentru mine, pentru liniștea mea….. Și de câte ori iese când facem asta???

Pentru mine a fost atât de natural încât nici nu mi-am dat seama ce-i prin jur. Afară totul era alb, totul era învăluit într-o ceață albă și uscată. Bănuțul auriu al cerului de zi nu se vedea. Lumina era albă, lăptoasă perfectă pentru citit și minunată pentru a sta fără grija arsurilor solare, așa că nu prea m-a interesat ce face domnul soare. Vântul vuia cu putere și încerca să comunice la trecerea lui pe lângă marile panouri de sticlă ce țineau teresa la adăpost, dar cine să îl bage în seamă??? Perspectiva era mult micșorată. Moscheea pe care o văd dimineața de la fereastra apartamentului, care se află pe partea cealaltă a drumului, era doar foarte putin vizibilă acum. Mulți dintre zgârie norii din depărtare dispăruseră de tot. Ceața albă și uscată erau nori albi de nisip fin purtat de vântul puternic. Cred că pe stradă mi-ar fi fost greu să mă deplasez pe vremea asta. Mi-am dat seama de fenomen cand m-am întors de la piscină și am luat cartea în mână – era sablată cu un strat de nisip fin; doar palpabil dar nu și vizibil. Nisipul fin găsise calea de a pătrunde în acvariul în care mă aflam, deși nimic altceva din desfașurarea de energii nu pătrunsese până la mine. Afară erau 32 de grade și eu tocmai văzusem prima furtună de nisip.

Diferența dintre zbuciumul de afară și liniștea din spatele panourilor de sticlă era aproape magică si mi se potrivea. Astăzi agitația a fost afară și pacea înăuntru….

🙂

Happy Holi!!!

Printre puținii prieteni pe care mi i-am făcut, până acum pe aici, se numără un mic grup de indieni. Din cei adevărați din India,  nu din cei cu pene în păr.   

Vineri, pe 29.03.2013, m-au invitat să sărbătoresc împreună cu ei Holi, sărbătoare hindu foarte importantă în India.

Așa cum mi-a fost împărtășită de către ei, povestea sărbătorii este următoarea: a fost o dată un zeu ce nu putea fi ucis. El își dorea ca toată lumea să se închine lui și nimănui altcuiva. Din păcate fiul acestui zeu nu vroia să facă asta și se închina în continuare lui Vishnu. Într-o zi, fiind foarte supărat pe fiul său i-a spus acestuia să se arunce în foc să vadă dacă Vishnu îl va proteja. Tânărul a fost de acord și s-a așezat lângă foc, din flăcări însă la ordinul lui Vishnu a ieșit Holika, zeița flăcărilor iar aceasta l-a ucis pe trufașul tată.

Povestea de pe wikipedia este puțin diferită, dar și India este puțin mai mare.

Așadar conform wikipedia (restrânsă la 2 rânduri de autor): a fost o dată un om ce a primit imortalitatea de la zei, devenind curând foarte mândru și vrând să le ia locul. El nu suporta faptul că fiul său dedica rugăciuni lui Vishnu și a încercat în fel și chip să îl ucidă. Până la urmă i-a ordonat fiului său să stea în foc, în brațele Holikai (sora tatălui) cea care nu putea fi ucisă de foc. În flăcări piere însă Holika și fiul este salvat.

Ca oriunde în lume orice motiv este bun pentru o petrecere. Fie uciderea tatălui cel rău de către Holika, fie moartea demonului Holika, nu contează, important este să avem ce sărbători.

Așa că iată-mă și pe mine printre ei la sărbătoarea Holi pe o plaja din Dubai, Jebel Ali. Locația era ideală pentru petrecerea noastră deoarece ne oferea și posibilitatea să ne răcorim din când în când. Astfel petrecerea s-a desfășurat în episoade porționate de câte o bălăceală zdravănă. Aveam o repriză de pictat, ciocnit cutiile de bere (noi ciocneam cutiile de bere în weekendul când catolicii ciocneau ouă :)), dansat și apoi hop în apă la scăldat și din nou și din nou. Și tot așa cât a fost ziua de lungă.

  

Cu mic cu mare toți cei prezenți, înarmați cu prafuri colorate și pistoale de apa, cântau și se veseleau pictând pe oricine le ieșea în cale (aproximativ). Ba chiar a fost amuzant că în timp ce așteptam să sosească și restul din gașca noastră un tânăr s-a apropiat supărat și ne-a luat la rost de ce nu purtăm culori? A trebuit să îl convingem că urmează să ne colorăm și noi în curând ca să își vadă mai departe de treaba lui.

Și toată lumea striga cu bucurie: Happy Holi!!!

Plaja respectivă era amenajată ca pentru orice festival/concert care se respectă. Pe scenă DJ-i celebrii (????) au mixat câteva ore bune pentru mulțimea adunată, variate ritmuri indiene aproape necunoscute mie. Ceva mi-a fost și mie cunoscut dar a sunat un pic diferit aici. Panjabi MC, dude. Era omul la el acasă. Și dă-i să vezi sincroane vesele și colorate boliwood style.

Și toată lumea: Happy Holi!!!

La capitolul: de dansat am mâncat destul dar noi ce mai bem? oferta era destul de variată. Sucuri și apă cât cuprinde, câteva sortimente de bere, votca, tequila și dumnezeu mai știe ce, n-am intrat în chiar atâtea detalii. Da, da, în Dubai, pe plajă, la servire liberă direct sub soarele fierbinte. Am băut cel mai amuzant shot de tequila de până acum! Servită natur, fără sare și lămâie (ce atâtea ifose), din pahare de plastic de 400 ml în care normal se servește berea la dozator.

Nici în ce privește mâncarea nu s-au lăsat mai prejos… Aveau niște sortimente de mâncare indiană, picantă cât încape, dar absolut delicioasă. Nici nu știu exact ce am mâncat însă a avut gust, așa picantă cum a fost (în soarele ăla….). Bună a fost și mini-shawarma și puiul crocant, servite la fel de picant și ele. (Mama mia, în sfârșit mâncare cu gust!!!)

Și toată lumea: Happy Holi!!!

Spre seară ne-am dat duși spre oraș, dar petrecerea a continuat pentru că au ținut neapărat să mă invite la o cină tradițională preparată în casă. Am servit cel mai bun chilii Chicken (de până acum) și orez cu sosul ce nu lipsește de la nici o masă, dar al cărui nume nu l-am reținut, și roti (pâine tradițională) făcută în casă, alături de prietenii mei, mâncând în cel mai tradițional mod – cu mâna… Diferența între mine și ei la momentul asta? Eu eram murdară pe ambele mâini, încercând să murdăresc doar vârful unghiilor, dacă se poate, ei erau murdari doar pe o mână, dar până la cot (eh nu chiar). Câtă dexteritate!!! Dulcele servit mi s-a părut că seamănă cu halvaua, ca textură… Nu știu din ce era făcut sau ce era.

După o asemenea zi. Eram cu toții obosiți și acum și sătui de mâncarea gustoasă și sățioasă. (Mama mia, în sfârșit mâncare cu gust!!!)

Și toată lumea: Noapte bună!

Bilanțul zilei?

O pereche de pantaloni scurți prea vechi și un tricou care nu prea îmi plăcea au primit imprimeuri noi și permanente. Și așa am avut geamantanul prea greu….

M-am bronzat cu japca – ce urăsc cel mai tare. Și m-am ales cu un bronz doar pe umeri ce cu greu va fi uitat din cauza durerilor pe care le pătimesc încă. De două zile stau cu prosopul ud pe spate… Un bronz ce cu greu se va uniformiza….

O petrecere pe cinste cu niște oameni foarte de treabă.

O scurtă incursiune în cultura indiană – povestea lui Holi (chiar dacă în 2 variante); celebrarea primăverii în culori; muzica de la concert și cea care s-a ascultat la cină acasă.

Și nu în ultimul rând, însăși cina tradițională, preparată în casă… Mama mia, în sfârșit mâncare cu gust!!!

Weekend 2

Ei bine da! M-am obisnuit. Pot spune ca ma simt deja ca acasa. M-am imprietenit si cu cladirile inalte. Chiar daca sunt lucioase si sticloase si frumoase sunt doar niste blocuri, la fel ca in orice cartier bucurestean, doar putin mai inalte.

In fond cum sa nu ma adaptez cu un asa program zilnic?

Trezirea e la ora 7. Se incepe cu un mic dejun la inspiratia momentului si se continua cu toaleta si alte programe administrativ artistice specific matinale (pune pantofu, scoate pantofu, pune bluza, scoate bluza….) pana la ora 7:45, cand o pornesc in plimbare pana la birou. Dimineata e placut, e inca racoare si adie vantul. Mi se tot repeta sa ma bucur de racoarea de acum….. om vedea cum se mai schimba vremea.

Pe la ora 17 returul… tot cam 15 minute dureaza. Si apoiiiii……. Ei bine si apoi, mai servesc ceva lejer, pregatesc pachetzelul pentru ziua urmatoare (cam greu cu masa de pranz la birou), ma mai odihnesc putin…. Si apoiiiiii. Ei da! Si apoi, e apoi. Va puteti imagina cum este sa cobori in fiecare zi 3 etaje (cat efort) pentru a merge la sala??? In fiecare zi… 3 etaje…. Si  le si urc…… Sala nu este vreun vis. Sunt trei benzi de alergat, o bicicleta si niste chestii care nu prea stiu cum se folosesc…. Desi mi-am bagat nasul. Tot ce am reusit sa inteleg (cand mi-am bagat nasul) a fost ca sunt toate setate pe greutati mai mari ca mine. Barbatii astia sunt patrati…… si m-am gandit ca daca le mut eu greutatile pe 0.75 kg, la toate aparatele, s-ar utea sa faca saracii vreo intindere sau vreo entorsa ceva….. deci am ramas cu banda, gioging cat ma tine glezna fina si genunchiul fracturat :). Apoi piscina, nici prea mare, nici prea mica, nici prea calda, nici prea rece, dar foarte curata. Sa nu uitam nici de Jacuzzi sau de sauna. Si asa imi petrec serile. Asa a mai trecut o saptamana.

Si a venit uichedul :). Simteam nevoia sa ies. Si am iesit.

M-am infiintat langa bar, la pub-ul hotelului. Un pub cautat in zona asta. Aici se aduna lume vorbitoare de toate limbile, de toate varstele (statistica spune ca sunt peste 100 de nationalitati in Dubai) si se socializeaza. Atmosfera este placuta. Toata lumea zambeste, toata lumea saluta pe toata lumea (one big happy family). Eu am stat mai mult de vorba cu niste tineri studenti. Doi sirieni si un iranian. Toti au venit aici in urma cu 10 ani cu familiile. Tanarul din Iran era in vacanta in Dubai, este Student la UCLA si are si un job acolo, in vanzari. Ceilalti 2 sunt studenti aici la petrochimie si spera ca vor avea si ei un loc in raiul aurului negru, insa imi spuneau ca datorita nationalitatii nu sunt foarte optimisti. Ar trebui sa fie bine “recomandati” pentru a putea patrunde. (va suna cunoscut?). Poate le-ar fi mai usor sa obtina permis de munca in anglia decat aici….. nu vreau pentru nici o clipa sa fiu tanar student in cautara unui loc de munca….

Tot statistica spune ca sunt foarte multi barbati. Am vazut-o… Este dezolant…. Pentru ei :). Si daca te gandesti ca isi mai iau cate unii si patru neveste, s-a terminat toata distractia. Ei bine distractia a fost evident: ringul de dans (muzica din 1900 toamna…). Un ring de dans de vreo 12 mp (~???) impartit de 15 barbati. Spectacolul pus in scena de cei 15, putin tulburi si clatinati, nu avea NICI O LEGATURA cu cheependales sau macar vreo alta tentativa pe lipscani. Nu mai vreau sa vad barbati dansand!!! Nu in felul asta!!! A fost hilar pana la luna si inapoi!!! Inca ma pufneste rasul :))))))) (dar in fond ce am eu cu lumea care se simte bine…..:), eu m-am retras ei s-au distrat in continuare).

A doua zi mai prin camera mai pe la piscina, bis, tris…. Pe seara am iesit la restaurant. Trei carnati de porc, normal de grosi dar anormal de scurti, piure de cartofi si un fresh de portocale, 85 lei (fara spaga ca pe aici nu se poarta). BUUUUUNNNN!!!! Chiar…… a fost gustos :)…

Ah si inca o zi de uichend…. Hmmmm ce frumos!!! Dimineata, soare puternic, coafura rezista, directia plaja. O vreme superba, senin, fara vant. Nisipul fin si aproape alb… nici nu frige. Scoici sunt foarte putine. Si majoritatea albe sau roze si mari, doar cateva mai inchise.

E multa lume si numai europeni, ma simt bine.

Apa e calda atat cat sa fie putin racoritoare. Este albastra si bleu si turquoise si sarata. Este atat de sarata!!! Sunt valuri, cam 1 metru. E superb.

Pe la 12 gata. Eu m-am retras sa nu ma cert cu soarele (avem timp, prefer sa ramanem prieteni), iar lumea venea in valuri, valuri, valuri…

M-am dus la………… ei bine……………. La mall!!! Am descoperit ca mall-ul de la coltul blocului este foarte amabil. Are exact dimensiunile si magazinele potrivite. A fost prietenie de la prima vedere.

Pe seara m-am intors pe plaja. Toata lumea pleca. Eu vroiam sa prin apusul. Mi-am uitat aparatul foto…. Nu conteaza, tot n-aveam ce fotografia, se adunasera norii si era totul cenusiu. Mai frumos a fost rasaritul. Am vazut in schimb… vreo 2 cupluri fericite de 5… el unul si ele 4 si o turma de copii imprejur. Placuta priveliste in asfintit…

O scurta plimbare lejera inapoi la hotel si cam asta a fost uichendul. Sau nu. A mai fost ceva. In plimbarea mea agale, de seara, mi-a perturbat gandrile o aroma cunoscuta. M-am oprit brusc si m-am uitat in toate partile (l-am speriat pe barbatul care mergea cam in rand cu mine). Era iasomie. Arbustii nu mai inalti de 30cm de pe marginea trotuarului erau de iasomie! Parfumul delicat al catorva prime sau ultime flori (nu stiu) a ajuns pana la mine. A ajuns pana in mine. M-a adus acasa. Eram la parintii mei langa lamaitza de la noi din curte. O floare mica si magica :). Am stiut mereu. Nu m-am putut niciodata abtine sa ma urc pe orice gard sa miros florile de lamaitza. Am luat o floare cu mine in camera. Inca mai miroase.

Distractii de weekend in Dubai

Am petrecut o sambata foarte frumoasa la sfarsitul careia am aflat cu stupoare ca am vazut cam 75% din Dubai….. DEJA!!!??? :O Cel putin asta mi-au spus (zambind) colegii care m-au insotit in aceasta plimbare (vreo 7 ore… :(). Se pare ca trebuie sa imi gasesc ori altceva de facut ori alte subiecte despre ce sa scriu :)). sau nu mai scriu…. 😀

Ei bine am vizitat marele Dubai Mall. Este doar un mall cum sunt si pe la noi, cu cinematografe, loc de joaca, magazine, zona de fast food si cam tot ce altceva va puteti imagina. Doar ca e un pic mai mare…. in jur de 55 ha (wikipedia).

Mall-ul este impartit: fitzele normale de mall si zona cumparaturilor de super fitze. Din cate am inteles, nici cafeaua nu mi-ar parea convenabila…. poate vreo curea sa fie pe la 5.000 lei. (imaginile sunt din partea a doua).

Acvariul de la Mall (pe care l-am vazut) a primit Guinessul pentru “Largest Acrylic Panel” (wikipedia)…. si contine peste 33.000 animalutze innotatoare (nu imi imaginam ca o pisica de mare poate fi atat de mare si un rechin atat de mic).

Acest Mall este parte a complexului Burj Khalifa. Stiti voi hotelasul acela mititel care nu intra in obiectivul aparatului foto (8 sute si freo 30 m)…. care noaptea arata ca o bijuterie si in fata caruia sunt fantanile dansatoare, ce ofera cate un spectacol la fiecare 30 de minute in luminile calde ale apusului.

(nu am reusit sa incarc filmuletul :(…. incercati pe youtube, oricum sunt filme mai de calitate decat al meu :))

Dar asta nu era suficient…. Asa ca din acest mall se trece in urmatorul. Decorat in still traditionalist de data asta.

La capitolul culturalizare, am aflat ca barbati poarta acea camasa lunga, alba pentru a se proteja de caldura. Iar in functie de croiala gulerului si shireturile de pe baticul de pe cap iti poti da seama de zona de unde provine fiecare. Femeile in schimb poarta negru pentru a….. nu atrage atentia (in rest pot sa crape de caldura, cred….) si poarta muuuult negru si pe maini si pe fatza, uneorii si peste ochi…. asta pentru ca asa cerea traditia inainte. Acum nu mai este nevoie. Insa daca isi ridica voalul se holbeaza toti la ele si ce sa vezi devin timide….. (a nu se generaliza, eram doar putin acida)….

Rezultatele excursiei la Mall Dubai? Ei bine da! ca orice dama respectabila mi-am cumparat si eu ceva de incaltat :)…

Lavanda si vinete coapte

Un lucru minunat prin zona asta a Dubaiului: ai la tot pasul magazine, restaurante, cafenele, centre spa etc. Cred ca este imposibil sa fi in drum spre casa si sa uiti ca mai ai de luat o paine sau de programarea la masaj, iti sar toate in ochi.

Urmand principiul de mai sus, in drum spre hotel ma opresc la minimarket, pentru ca m-am gandit sa-mi prepar oua la micul dejun. Deci trebuia sa cumpar oua (Al Jazira egg brown – 5.75aed* 6 bucati) si ulei (14.25aed* 1.8l). Ei ghici? Lista de cumparaturi s-a tot lungit ajungand sa las pentru a doua oara, in doua zile (adica de cand sunt aici) putin peste 100 de dirhami pentru mizilicuri. Asadar am mai gasit pe bon (n-am fost eu :)….) tomato local (de la tarani cum ar zice romanul) 3.99aed/kg, Holland red radish (ridichii, cum ar zice romanul) 4aed 6buc, USA onion greed (ceapa verde, idem) 4.95aed 8buc, cucumber Holland (curcubitaceul olandez) 7.10aed/kg si vinete (tot de la taran) local egg plant big 2.95aed/kg si altele…. (*1 aed = 0.916 lei)

Harnicutza cum ma aflu pun repede vinetele la copt (acum imi doresc plita electrica pentru acasa….), sa se raceasca pana vin de la sala. Dar nu m-a sunat nici un prieten sa imi spuna sa dau drumul la hota. Trebuia un prieten care are bucatarie deschisa, in mijlocul casei si care stie ca nu poti gati nimic fara a folosi hota (mai ales cand ti si geamul inchis sa nu navaleasca caldura de afara….). Am dat. Drumul la hota. La un moment dat.

Am terminat treaba si m-am pregatit de sala. Inainte de a pleca insa am avut idea stralucita idée sa dau drumul la o lumanare cu ulei de lavanda, sa schimb aerul…..

Ei da…. La retur miasma imbatatoare de lavanda contopita cu cea de vinete coapte m-a facut sa regret pe loc ca am refuzat invitatia la cafea a tipului din piscina……..

Data viitoare…………. Nu voi mai coace vinete fara sad au drumul la hota. Salata a fost minunata. 🙂

Primele impresii

Dubai. 13.03.2013. Temperatura la ora 13:52 este de 27 Grade celsius. Soarele straluceste puternic (pre puternic) am senzatia ca imi trebuie ochelarii de soare inclusiv in interior. Ferestrele sunt incinse in bataia soarelui incat dogoara in permanenta caldura.

Calatoria a fost in general placuta. Zborul a fost foarte placut, vreo 4 ore si jumatate fara turbulente. am incercat varianta somn, nu prea mi-a iesit, dar cu toate astea am ajuns foarte fresh la destinatie in jur de ora 5 aici, vreo 3 pe la voi.

 

Despre Dubai incerc inca sa imi formulez o opinie. Este sufocant. Sunt multi (n.a. NUMAI) zgarie nori cat vezi cu ochii. Si nu vezi mult ca sunt atat de inghesuite cladirile, una langa alta si atat de inalte incat perspectiva iti este inchisa de muntii de sticla si beton. Si mai fac o remarca, cred ca cea mai buna meserie si afacere de pe aici este cea de spalator de geamuri. E de spalat aici cat cuprinde!!! Si inca ceva, se construieste inca… tot cat vezi cu ochii.

Ce am mai remarcat a fost lipsa aproape totala a vegetatiei. E desert stiu, da…. si eidepun eforturi majore pentru fiecare petec de verdeata si palmier. S-a incercat integrarea in peisaj a unor curti interioare cu palmieri si gazon frumos pieptanat, dar….. pe langa monstrii de beton sarmanii palmieri devin atat de mici. Mai ales cand ii privesti de la etajul 20. Niste smarcuri ratacite…

In rest desert. Pare ca au vrut sa ocupe cat mai putin spatiu si s-au inaltat spre cer. Caci pare totul concentrat intr-un singur loc.

In rest locul pare civilizat si foarte curat si abia astept sa ajung la mare. Voi face o baie pentru fiecare dintre voi si revin cu relatari calduroase 😀