Meeting Black

A durat doar foarte puțin până să pierd tot efectul binefăcător al zilelor de concediu de Paște, petrecute la țară, cu ai mei – unde cel mai mare stres era că trebuia să mă ridic de pe unde zăceam, pentru a merge la toaletă, sau a mai băga ceva la ghiozdan. În doar două zile de când m-am întors în Dubai, am fost lovită direct în moalele capului de situația de la birou, pentru ca ulterior în plan social să rămân și cu ochii în soare și cu posteriorul în baltă. Cu greu, mi-am pus ochelarii de soare la ochi, mi-am îmbrăcat posteriorul în costumul de izopren și m-am aruncat în turcoaz…. În tot turcoazul golfului. Nici nu aveam idee despre ce avea să urmeze.

Și ceea ce a urmat, a fost să îl cunosc pe Black. Am trăit momente magice pe care nu le voi uita niciodată. Se apropia, se îndepărta. Aștepta. M-am apropiat și eu tot mai mult și mai mult. Eram udă…. până la glezne… până la genunchi, pulpe… tot mai sus…. eram udă toată….. Și apoi s-a apropiat și m-a lăsat să îl ating. O emoție unică m-a cuprins când i-am atins pielea umedă.  Se mișca natural și sigur, lunecând parc-ar pluti. Am făcut cunoștință. Numele lui este Black. Apoi am aflat despre el. Am aflat ce înotător talentat este. Am văzut cât este de prietenos. Am căpătat ușor, ușor curaj și am învățat cum să îi fiu aproape. L-am ridicat ușor în brațe. Iar el s-a lăsat cu siguranță pe brațele mele. M-a surprins apoi cu un sărut. Un sărut tremurat, prelung și vesel pe obraz. S-a îndepărtat și apoi a revenit. S-a aruncat direct în brațele mele deschise. Cu teamă și emoție l-am cuprins. L-am strâns la pieptul meu. Am simțit pielea-i umedă alături de a mea. Apoi am înotat împreună în apele turcoaz ale lagunei. Mi-a arătat cum înoată el și m-a ajutat și pe mine să înot împingându-mă în picioare. Ce mai joacă. Și în ce mai viteză am zorit până la mal. Stropii veseli de apă săreau în jurul nostru. Nu cred că știa corpul meu că poate produce atâta adrenalină. O dată ajunși la mal însă trebuia să ne spunem adio. Mi-am luat cu părere de rău rămas bun. Iar el, în semn de despărțire, arunca jucăuș, în timp ce înota, stropii turcoaz din lagună către mine.

Trebuie să fie adevărată vorba aia care spune că delfinii au abilități terapeutice. Altfel nu pot să explic cum am scăpat atât de ușor după întâlnirea cu Black de “depresie” (sau mai corect să scutur de praf și să ridic moralul de pe unde mi se prăbușise). Am investit o sumă de bani pentru o experiență cu adevărat neprețuită. Vai și cât a meritat. Zâmbesc dintr-o ureche-ntr-alta. Dansez singură în casă. Nu îmi este nici foame nici sete. Dar gătesc și mi-am făcut limonadă. Îmi arde de scris. Râd. Plutesc. Miroase a iasomie. Mă simt minunat. Trăiesc.

Advertisements

Tagged: , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: