P.S.

DSC_0076

I am flying home!

Prima etapă desfășurată în deplasare, s-a încheiat. Și cum mă simt acum? Am plecat o vrăbiuță și m-am întors un uliu. Am văzut, am atins, am auzit, am mirosit, apusul soarelui în mare, pielea unui delfin, liniștea deșertului, florile de iasomie și am simțit încă multe și mai multe altele, îmbogățindu-mă cu fiecare sentiment și amintire.

Povestirile din soarele arab nu sunt chiar terminate însă. Ar mai fi lucruri de spus pe care nu am mai apucat să le pun negru pe alb, sau nu au încă forma potrivită. Poate le voi scrie… cândva, în curând. Nu știu dacă voi continua cu povestirile, deși, așa cum spunea un bun prieten, subiecte se găsesc și pe la noi, pentru că ”și noi avem deșert de autostrăzi, furtuni înalte până la cer și mări azurii de promisiuni… e aproape ca în Dubai”. Poate da. Poate nu. Vom vedea.

In orice caz, dragilor, vreau să vă mulțumesc! Vouă, cei pe care vă cunosc, vouă, cei pe care vă bănuiesc, vouă, cei de care am aflat și celor pe care nu-i cunosc pentru că ați stat cu ochii pe povestiri. Iar, pentru mine, cea mai mare calitate a povestirilor a fost mai ales sa aflu prieteni noi și oameni dragi care îmi sunt aproape.

Cu drag!

Advertisements

Călătorie în Oman

Tot căutând activități interesante cu care să îmi umplu timpul, altele decât alcoolizarea acută și rapidă între orele 23 și 03 ale fiecărei zi de joi, conform tradiției locale, am dat peste o ofertă ce părea foarte interesantă: Călătorie în Oman.           

Din Dubai până la coasta enclavei Musandam, formată de Strâmtoarea Ormuz și Golful Oman se fac cam trei ore cu mașina iar peisajul se schimbă dramatic pe parcurs. Pe la noi se trece de la mare la plajă la câmpie, la deal și apoi la munte pe aici se trece de la mare la plajă, la o plajă toooot mai mare, cam cât un deșert, apoi la dune și apoi la munte (de la nisip, la nisip, la nisip și în final la piatră seacă).

 DSC_0001 DSC_0004

De-a lungul drumului am străbătut doar 2 orașe iar peisajul este deosebit de arid. Primul oraș se dezvoltă mult pe înălțime, clădiri de culoarea nisipului, de 30 de etaje ridicate una lângă alta de parcă deșertul nu le-ar fi permis să se îndepărteze prea tare. Al doilea oraș, și primul din Oman, este un orășel mic, tradițional, foarte curat și foarte cochet. Clădirile lui sunt toate albe și toate de maxim trei etaje, ferestrele sunt decorate cu arabescuri aurii și steaguri atârnă la majoritatea ușilor. În centrul orașului o moschee mare și albă își ridică trufaș turnurile spre soare.

DSC_0009

În afară de cele două orașe autostrada își croiește drumul printre dunele cu vegetația lor ciudată, pe unde se plimbă agale turme de cămile ici și colo și de unde se ridică vălătuci de nisip atunci când adie vântul. Lăsând dunele în urmă drumul se continuă prin văile dintre munții stâncoși care au împuns parcă deșertul și caută în aer apa. În mod bizar câte un copăcel răzleț mai trăiește agățat pe piatra seacă și tăioasă. În văile dintre piscurile chele se vedeau ici și colo case și din loc în loc livezi de palmieri, probabil pepiniere, pentru că nu văd cum ar fi crescut acolo fără mâna omului.

DSC_0006

Imediat ce am trecut granița în Oman am văzut marea, Golful Oman, iar 20 de minute mai târziu eram deja pe vaporașul de croazieră. Pentru următoarele 45 de minute m-am relaxat în legănatul lin al valurilor. Am fost vrăjită de culoare apei. Un bleumarin profund, metalizat, ce contrasta cu spuma albă pe care vaporașul o crea în lina avansare. După cele 45 de minute am parcat într-un golf pentru vreo 3 ore de activități la liber: Snorkeling (din păcate vizibilitatea nu este foarte buna), plimbare cu banana, prânzul pe vapor, plajă și multă relaxare.

DSC_0028 DSC_0030

DSC_0058 DSC_0061

Pentru că pe cât se pare eram la malul unui mic sat de pescari, la întoarcere am văzut la mal revenite din larg și vaporașele de pescuit. Zarva mare din piața de pește unde erau expuse capturile ne-a atras atenția tuturor celor de pe vaporașul de croazieră. Când m-am apropiat am văzut expuse la soare spre a fi licitate animalele marine în al căror habitat tocmai mă bălăcisem…. A devenit imediat foarte clar motivul pentru care la plimbarea cu banana au avut foarte mare grija sa nu ne răstoarne în apă….DSC_0019 DSC_0011

DSC_0070 DSC_0084 DSC_0090

Excursia asta este exact ce am căutat cât timp am fost aici: evadarea din colivia de aur, pentru că Dubaiul oferă mult sclipici, puțină varietate și aproape deloc libertate.

The things I’d do for love…

tumblr_m589acXQNC1qkgop9o1_500

Mai cândva zilele trecute, cam ieri așa, mă găseam profund tulburată de niște sentimente. Tornada emoțională se pornise după întâlnirea fulgerătoare de la lifturi din aceeași dimineață. Cu sufletul la gură și respirația tăiată m-am îndreptat către prietena mea pentru alinare și sfătuire și i-am spus pe nerăsuflate:

–          M-am îndrăgostit…..

–          IEI!!!! asl pls!

–          De la distanță! Am găsit și eu un bărbat frumos după care să întorc capul și n-am cum să ajung la el… Evident că de aia m-am îndrăgostit :))))))….

–          Deci, nu știi cum îl cheamă?

–          Ehhh… unul pe aici prin bilding, la o firmă undeva, ne vedem la lift. Și de fiecare dată e angajat cu altceva. Ba e cu vreun coleg, ba la telefon….

Prietena mea m-a ascultat cu răbdare încercând să reconstruiască din cuvintele mele imaginea care atât mă tulburase… Vorbeam cu ea pentru că aveam încredere. Știam că îmi va oferi un sfat să mă ajute…. Și atunci ea îmi spuse:

–          Uooof, varsă-ți și tu cafeaua pe el… calcă-l pe șosete….

–          Știam eu că tu vei avea soluția

–          Dă-i cu poșeta în cap…

–          Am notat: vin la serviciu cu o cafea în mână pe care voi încerca să o arunc spre el. Dacă se ferește și nu nimeresc îi dau cu poșeta peste cap să îi cadă telefonul din mână că tot e lipit de el de la 8 dimineața…

–          Auzi, da te apucă și pe tine cu 2 săptămâni înainte să vii acasă… Până acuma unde ai fost? Ce lift ai luat?

–          Păi tot p-ăsta. Da, știu că mi s-a arătat cam târziu, dar nu m-ar deranja nici o săptămână de amor și pasiune sentimentală în Dubai…. Orient expres-tramvai numit dorință.

–          Aham…kinky… păi vezi dacă iese cu cafeaua, dacă nu, urmărește-l și vezi unde se duce în clădire și poate are numele pe ușă…. La budă… :)))))

–          Hai să iți zic unde se duce. La etajul 1, unde este marmură și catifea pe pereți și mai știu eu ce leopard, unde stau big boșii, firmele de firmele….. http://property.dmcc.ae/wp-content/themes/RealEstate/library/includes/phpThumb/phpThumb.php?src=http%3A%2F%2Fimages.gomasterkeysystem.com%2Fshow_image.aspx%3Fwidth%3D640%26imageurl%3D%2Fuf%2F2039%2Fproperty%2F3272%2F204_Image.JPG&w=640&h=480&iar=0

–          A, și tu nu ai pantofi de etajul 1… Ai andarstend… AIUREA!!! Și mașina o are parcată tot la catifea?

–          Eh păi nush unde are parcată mașina că n-am ajuns până acolo. M-aș împiedica eu nițel…. dar nush cum și unde. Nu pot să mă duc așa căăăăă….. Vroiam să văd și eu cum arată la etajul 1….

–          Da, chiar că, bună ziua, cum nu e etajul 534? Nuuuu creeeeed……

–          Sau: știți am o prietenă arhitectă și își scrie lucrarea de diplomă pe arhitectura din Dubai….. prin corespondență… iar eu trebuie să îi trimit poze….

–          Iți taie ăia gâtul. Lasă așa…

–          Mdeaaaa… exact… mai bine tânără și neliniștită…..

Pe măsură ce discutam reușeam să descoperim alte și alte variante ce m-ar fi putut aduce mai aproape de misteriosul răpitor al iminii mele….

–          Dacă ai putea să-l urmărești să vezi unde stă. Cine știe ce palat are?…..

–          Dar știu eu când pleacă??? Ar merita un filaj așa… și când e seara la cină și soția merge la baie, hop și eu:‎ ohhh bună, te cunosc de undeva…

–          Daaaa….iar te-ai uitat la un film nepotrivit .. Mai bine îi pui un bilet în mână, „de la șefu” în care îi spui că pleci acasă și nu vrei să pleci fără să încerci adevăratele senzații… Pam Pam!!!‎ Cred că și eu m-am uitat la ceva dubios… Lasă mă Vali, că sigur e nașpa… iți spun eu! O are mică!

–          Câte oo îmi trebuie să cobor din lift cu el data viitoare la etajul unu și să îi spun că mi-ar plăcea să bem o cafea??????? Și de care oo??? Sigur nu de prepeliță și nici de știucă.

–          Ei bine…. ești singură în treaba asta! Eu nu aș avea curajul, nici dacă ar fi tatăl bunuților de pe planetă…

–          Te credeam mai brează!!! Măcar încurajează-mă!!!

–          OLE OLE OLEEEEE!!! OLE OLE OLEEEE!!! HAIDE VAAAAALIIII!!! HAIDE VAAALIIII!!!

–          Oo-le oo-le. :))) Oleleu n-am aer!!!! :))) Încerc una după copac…. Fi atentă plan aici:‎ mă duc la recepție și aflu de la tipa aia ce firmă e acolo. După care intru pe net și îi văd poza în bord.‎ Apoi îi dau add pe linked-in și gata!!!

–          Vezi mă ce fată desteaptă ești!

–          Nu cedez fără bătălie și dacă nu, îi scap cartea de vizită în mână că și el se uită cu bale după mine…. hmmm… asta am uitat să îți spun… 😀

–          Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Păi zi mă așa!!! Asta era important!

–          S-a redus cantitatea de oo necesare, nu?

–          Eu credeam că ți s-a arătat ție să cucerești Everestul…. Păi scapă-ți cartea de vizită….

–          Și n-am văzut nici șaiba

–          Nici bronzată?

–          Nici bronzată

–          PĂI ȘI ATUNCI CE MAI AȘTEPȚI FEMEIE! SCRIE-ȚI NR DE TEL PE MÂNĂ CITEȚ ȘI MARE!

–          Și îi trag una peste cur să-i rămână imprimat!

–          Nu peste cur că uită. Peste oo, așa când se duce la toaletă vede și își aduce aminte.

–          Și astăzi era cu cineva la telefon dar vorbea cu mine: Ce faci? Ce cald e afară…..

–          Auzi, alt detaliu pierdut! Deci omul te bagă în seamă. Deci nici nu trebuie sa îi vb, îi dai cartea de vizită, pe care scrii COFEE. PUNCT! …. cofee 7pm. Punct. ….. sau wine…. vezi și tu. Să nu treci WATER….

–          Water?

–          Nununu

–          AAAAA să nuuuuu….

–          Cred că e mai finuț așa.

–          Gata got it!

–          Wine 7pm…. martini :))…. vezi și tu…. Ai cărți de vizită? Că poate lipsește esențialul.

–          Mdea bine…..

–          Ce e soro? Peste 2 săptămâni te evaporezi… Pam Pam!!!

–          Chiar lipsește esențialul: EL!!! Că eu cărți de vizită am!!! Mă pun la pândă la lift între 7.30 și 8.15. și când trec colegii mei le spun că nu mi s-au aliniat planetele ca să urc la birou!!!!

–          Te faci că freci tel…

–          Voi încerca mai întâi investigația pe la recepționistă. Dar pregătesc și cartea de vizită cu scriitura olografă… wine 7 pm…. just in case. Pe principiul: happy thoughts bring happy things!!!

Se pare să reușisem să găsim soluția. Nu fusese în fapt o problemă fără rezolvare. Mai era în schimb un singur lucru de aflat și prietena mea mi-a atras atenția asupra acestuia:

–          Auzi, să sperăm că nu e pe invers….

–          Băi eu nu sunt chiar o femeie foarte masculină să zici că mă confundă…. dar mai ști…. să SPERAM că nu este!!!

–          🙂

Pam Pam!!! Ș-am rezolvat-o și pe asta. La vară cald și la munte soare și să avem parte de multe plimbări la mare!!! :)))

Constanta universală

DSC_0103 

Pentru că am locuit de mică în orașul mare și mi-am făcut și studiile tot acolo nu am simțit niciodată bucuria pachetului de acasă. Am prieteni care au stat în cămin și îmi povestesc ce fericire era când vreunul din gașcă primea pe tren pachetul, rupând temporar postul și austeritatea.

Când însă am plecat de acasă, am făcut treaba treabă și am plecat departe, direct pe alt continent. Iaca așa prin țări străine mi-a fost dat să studiez acest minunat fenomen la nivel internațional. Concluzia fiind că indiferent de vârstă sau locația pe mapamond practica se perpetuează.

Amica mea Sneha locuiește și lucrează în Dubai de vreo 7 ani. Anul acesta și-a aniversat ziua de naștere acasă, în Mumbai, împreună cu familia. Când a venit din călătorie a organizat o mică petrecere cu câțiva prieteni, la care am fost și eu invitată. Avea atâtea feluri de mâncare pe care nu ar fi reușit sa le termine singură înainte să se strice încât se cerea organizarea micului banchet. Din bagaj au ieșit chili rice, chili chicken, vreo 3 sosuri picante pentru orez, mango murat in casă și încă vreo patru castroane cu alte bunătăți de la mămica. Am  comandat local doar pâinea pentru a fi caldă. La plecare Sneha ne-a dat dintr-o cutie mare (pe care a durat 2 minute să o despacheteze) câte un mango, pentru că cel mai bun mango crește doar în India și e mereu mai bun cărat cu cârca pan’ la avion și de la aeroport acasă, decât cel plimbat tot cu avionul dar direct la magazinul de la colț.

Am zâmbit văzând cu ce venise ea de acasă. Dar două săptămâni mai târziu veneam și eu de acasă, după vacanța de Paște și mă gândeam sincer că mi-a furat cineva blugii și mi-a pus alții mai mici în loc după doar o săptămână de îndopat cu toate cele bune și de sezon. Am călătorit doar cu geamantanul cel mic, dar aveam într-însul: 2 cozonaci, o pască întreagă plămădită special mai mică, 10 ouă vopsite și 2 borcane cu dulceață de casă. Evident că l-am depus la cală.

Grija părintească nu cunoaște granițe, iar o mie, două sau trei mii de kilometrii sunt o nimica toată pentru cine are voința. Desigur este puțin mai greu la nivel internațional decât intervenția la șoferul de microbuz sau la mecanicul de tren. Însă, la nevoie face mama rost și de o prietenă care lucrează ca însoțitoare de bord și tot face cumva porcul să zboare către puiul ei! Probabil că la orice moment câteva delicatese de acasă continuă să călătorească pe sol, apa sau prin aer menținând un suflet de mamă mulțumit că are grijă de puiul ei și un pui, oricât de mare, fericit să guste savoarea de acasă.

Safari sub lună și stele

DSC_0008

În sfârșit vineri. Am așteptat ziua asta cu mare interes. Mi-am rezervat excursia în deșert de la începutul săptămânii și acum mai erau doar câteva minute până la plecare. De fapt șoferul trebuia să fi sosit cam de vreo oră… încă aștept. Păstrez speranța că nu se anulează excursia…. După o oră și jumătate de așteptare în holul hotelului vine în sfârșit șoferul și plecăm. Plecăm într-o excursie prin frumosul Dubai pentru că mai sunt și alte persoane ce se vor alătura grupului, încă două cupluri. În total eram în mașină două cupluri, eu, reprezentantul agenției și șoferul.

Ne-am așternut în sfârșit la drum. După vreo oră opream în prima tabără. Era locul unde schimbam mașina și șoferul de oraș cu mașina și șoferul de deșert, cunoscătorul dunelor și maestrul volanului. Am mai așteptat vreo jumătate de oră în acel loc până ca schimbarea să se producă. A apărut în final șoferul care ne-a zâmbit prietenos. Faptul că avea un obraz umflat de ceva ce mesteca și că atunci când zâmbea se vedeau niște frunze rătăcite printre dinți nu m-a îngrijorat deloc… În fond ce putea să mestece? Mărar, sau frunze de mentă pentru o respirație plăcut mirositoare…. Ne-am urcat la bordul unui land cruiser proiectat la fix pentru drumul pe care urma să ne așternem. Auzisem prin tabără că prima mașină din convoi este condusă întotdeauna de cel mai priceput dintre șoferi, cel care cunoaște cel mai bine dunele. Eram în prima mașină. Veselul șofer „vegetarian” era pe semne și cel mai priceput!

Plimbarea peste dune a fost din păcate mult prea scurtă. Cele 20 de minute în monatigne russe-ul natural au fost insuficiente. Am parcurs un teren plin de urcușuri și coborâșuri, de derapaje controlate în văile dintre dune, ne-am deplasat la 45 de grade pe panta de 75 de grade și am înaintat pe coama dunelor în mare viteză, ridicând în urma noastră tornade de nisip. Acesta era drumul către tabăra unde urma să poposim pentru cina și spectacolul artistic.

Tabăra construită în mijlocul deșertului era împrejmuită întâi de un gard de sârmă ghimpată si apoi de ziduri înalte de lemn. Bănuiesc că e foarte util pe vreme de furtună. În tabără am avut ocazia să fac o plimbare cu cămila. Amețitoare experiență… momentul în care se ridică și se lasă este destul de emoționant, senzația fiind de cădere liberă. Interesant… și mai mult nu comentez. Am făcut poze cu șoimul, simbolul emiratelor; am trecut și pe la standul cu costume tradiționale și de gura lumii m-am echipat și eu în costumul negru; am evitat delicat standul de tatuaje cu henna și am stat de pază bunurilor colegilor mei de călătorie câtă vreme ei s-au plimbat cu atv-ul în jurul taberei. După o vreme s-a servit și cina tradițională. O masă bogată și variată și pentru carnivori și pentru vegetarieni. În timpul cinei ne-am delectat cu un spectacol de dans din buric (Veronica a dansat foarte frumos, chiar ca o arăboaică), și cu dansuri egiptene bărbătești – un dans cunoscut mai bine ca dansul dervișilor, nu știu cum l-au denumit ei aici.

M-a surprins organizarea deosebită: acum faceți poze, acum vă așezați, acum aveți 10 minute să umpleți farfuriile, acum vă uitați la dansuri, nu uitați să mestecați că la sfârșitul dansului se aprinde lumina și pleacă mașina!!! Nu prea-i rost de relaxare și de a savura naturalețea, austeritatea și condițiile naturale din jur… mai bine așa. La o analiză mai atentă, nu este chiar un loc pentru persoane cu stomac sensibil.

Și așa pe rând și deodată toți grămadă au început să se îndrepte către mașini imediat după cină. Mai puțin eu. Și reprezentantul agenției.

Pentru mine aventura avea să continue. Eu am ales să fac un overnight safari, foarte comun și solicitat, de obicei, era în oferta oricărei agenții. Se pare că în seara asta nu era atât de comun și solicitat. Am rămas singură în tabără, doar eu și agentul. Sunt curajoasă din fire așa că nu m-am panicat (prea tare), mai ales că Omar îmi spunea că este acolo și va avea grijă de mine…. Măcar aveam un bărbat lângă mine, dacă îi dau un pepene în brațe și două nuci de cocos pe cap va cântări cât mine. E ok. Mă uit la el și simt cum mă apucă….încrederea…. În plus voi fereca bine de tot fermoarul de la cort. Și ce se poate întâmpla?

Este o noapte superbă. Aici nu este poluare și cerul se arată în întreaga lui splendoare. Cu mine e și luna, ce luminează darnic fiecare colț al taberei goale. Este prima dată când văd stele aici în Dubai. Nu verzi. De cele albe și multe și lucitoare și sus pe cer la locul lor. Sunt multe. Sunt destule cât să pot să le unesc și să îmi imaginez animăluțe și nave spațiale, flori și poteci către pădurile cu inorogi. Ah, dar care era steaua mea? Am pierdut ochiul pisici ce tocmai o desenasem….. Avionul asta care mi-a luat imaginea și mi-a stricat desenul era de la Tukish Airlines, cel care mi-a stricat fluturasul era de la FlyDubai, iar cel care mi-a stricat căluțul era de la Emirate și pe coada avea o dungă verde și una neagra, petele de culoare ale cerului în noaptea asta. Mdea, dacă nu ați înțeles ideea eram atât de aproape de aeroport iar avioanele atât de aproape de mine că aventura mea nu prea mai avea legătură cu liniștea și sălbăticia deșertului. Într-un final, cumva, am reușit să adorm. Pe la ora patru avioanele treceau rar de tot și mult mai departe.

Este în sfârșit dimineață și soarele se înalță agale dintre dunele din depărtare. Mă ridic și mă ghidez după mirosul proaspăt de cafea. Pe masa de lângă cort, un nes proaspăt aburind și micul dejun mă așteaptă. Licoarea caldă îmi pică foarte bine. Simțeam nevoia să mă încălzesc după noaptea la cort – se face foarte frig în deșert peste noapte, cu adevărat. Este răcoare și adie ușor vântul atmosfera este foarte plăcută și este greu de crezut că ești în deșert și că peste aproximativ o oră va fi insuportabil de cald. E liniște și îmi savurez momentul de relaxare.

Acum aștept din nou șoferul și trag linie pe sub întreaga experiență. Cu jeepul pe dune – oricând, mă gândesc chiar cum aș putea să fac singură asta. Plimbarea cu cămila – bietele animale care trebuie să îngenuncheze la fiecare 30 de secunde (cam atât durează plimbarea…) pentru a ridica alți și alți și alți oameni. Scenografia – autentică, da, a fost ok. Spectacolul – a se ignora naționalitatea artiștilor  în rest ok. Meniul – un fel de mâncare de popotă tradițional orientală, bună la gust… Per total, o punere în scenă interesantă a unei mici părți din cultura arabă, servită curioșilor la prețuri moderate. Iar noaptea în deșert??? Desigur, oricând cu plăcere, dar DOAR în compania potrivită!!! și atunci presupun că poate fi cu adevărat extraordinar.

 

Aquaventure Water Park Dubai – Atlantis the Palm

Așadar, a mai trecut o săptămână, deci ce mai putem să facem în uichend prin Dubai??? O variantă foarte bună:  Aquaventure Water Park Dubai – Atlantis the Palm. Eu am fost singură (ce companie ar putea fi mai bună de atât) și nu am avut timp să mă plictisesc nici un minut din cele 8 ore petrecute acolo. Activitățile propuse sunt destul de variate, antrenante și în același timp emoționante. Pe la 7 seara se închide și am plecat și eu când responsabilii m-au rugat frumos, dar destul de insistent…,  să părăsesc piscina…. că dacă era după mine…..

Parcul acvatic se împarte în mai multe arii și poți cumpăra bilete separate sau diverse pachete pentru zonele de amuzament, pentru vestiare și prosoape. În parc și afară la intrare se găsesc magazine, buticuri cu minuturi (vată pe băț, chipsuri, înghețată, goufre, etc) și diverse restaurante de la fast food la cine de 5 stele. Costurile pentru parc….. variabile, foarte variabile….. cred că un minim e undeva la 200 de lei de persoană, dacă nu vrei să vizitezi nimic și dacă ai mâncat și ai băut bine acasă, putând să urce până la probabil 2000 de lei, în funcție de cât ești de dispus. Fac ceva reduceri pentru cei mici.

Pentru mine aventura a început în The Lost Chambers. Am pătruns într-un labirint de acvarii, un oraș pierdut prăbușit sub ape, decorat cu amfore, ziduri de piatră dărâmate și alte structuri metalice având ceva influențe egiptene sau poate chiar extraterestre (???). Localizarea temporală și curentul artistic sunt greu de deslușit. Dar în fond cine are timp de asta…? Miile de pești colorați, căluții de mare plutind în derivă (ei nu prea știu să înoate), rechinii, pisicile de mare, homarii, stelele de mare, meduzele fosforescente mi-au acaparat privirile cu desăvârșire  Sunt atât de multe exponate și atât de agitate! (ghidul nu a știut să îmi spună câte specii conțin acvariile, dar sunt peste 65,000 de animale marine). În turul pe care l-am achiziționat am vizitat: creșa (dacă aveam lupă aș fi văzut căluții de mare de 9 luni, sunt mici cât niște țânțari); bucătăria animalelor (ce miros…..); spitalul sau camera de aclimatizare; și instalația de filtrare a apei pentru bazine unde am hrănit peștii. A fost un tur interesant.

?????????? ???????????????????? ???????????????????? ????????????????????  

Am pornit apoi în pas voios către parcul acvatic. Distracția este centralizată. În mijlocul parcului guvernează un Ziggurat, un fel de piramidă. Piramida are patru paliere și de la fiecare pornește câte un tobogan  sau două,  fiecare de o complexitate diferită. După căderile rapide din tobogan ai posibilitatea să alegi între a ieși în plimbare, desculț pe asfaltul încins, până înapoi la Ziggurat și să urci scările până la toboganul dorit sau poți alege a continua parcursul pe un curs de apă ce merge până înapoi la etajul 1 al piramidei. Rețeaua cursurilor de apă ce înconjoară tot parcul până la liftul zigguratului propune o lunecare în stil Sohodol rafting, sau prin valurile unei mări învolburate. Pentru toată plimbarea se asigură și vehiculul de transport: niște colace mari cât roata de tractor, așadar șezutul șade comod și la adăpost de orice vătămare pe toată durata circuitului ales.

????????????????????

Dar aventura aventurilor și cea mai extraordinară și emoționantă experiență din parcul de distracții este cu siguranță întâlnirea cu delfinii. Undeva, în acest parc, la vreo zece minute depărtare de ziggurat se află The Dolphin Bay. Bazinele delfinilor construite ca o lagună, cu o plajă de nisip auriu și vegetația luxuriantă ca o cortină în planul din spate, așteaptă turiștii ce doresc să interacționeze cu minunatele animale. Fiind o experiență ce nu trebuie ratată, n-am ratat-o. Așa am avut ocazia să îl cunosc și să interacționez cu delfinul Black. Am trăit un sentiment incredibil de liniște și libertate când am atins pielea sa fină și umedă. Este impresionant cât este de educat și cuminte respectând regulile simple și clare, inteligența lor este remarcabilă. Iar pentru binele tuturor există reguli ce trebuie respectate și de om nu doar de animal. În programul la care am participat am înotat cu doi delfini – ei au înotat, eu doar am încercat să nu dau drumul înotătoarelor lor dorsale… Iar Black m-a împins cu botul în talpă parcurgând astfel în mare viteză toată lungimea lagunei. Sunt niște animale magnifice și experiența merită din plin. Dacă voi mai avea ocazia, nu voi sta pe gânduri.

DSC_0095

Cam asta este pentru mine rețeta unei zile perfecte.

Gică Contra de România

De Paște am hotărât să mă duc acasă. Mi-am luat frumușel bilet de avion, low cost Dubai București, era oricum cea mai convenabilă cursă: zbor matinal, fără escală, la prânz eram deja acasă.

În avion numai români. Iar dacă eu sunt înconjurată numai de oameni educați, școliți, civilizați, politicoși, inteligenți și care nu sunt certați cu apa și săpunul, mai uit câteodată că populația este un pic mai variată, diversificată și mai colorată. Așa se face că, uneori, mi se întâmplă ca oamenii să mă ia prin surprindere.

Ocupând scaunul de la fereastră am avut onoarea de a avea în stânga mea doi domni (pe la 50-55 ani) destul de colorați – ca limbaj, subiecte de conversație, atitudine și miasmă personală. Stresul meu a început o dată ce vecinul meu a început să înșire cu glas tare rudele vii și răposate ale pilotului, preotul, diaconul, medicul de familie și administratorul de bloc, împreună cu toți dumnezeii și cristoși pe motiv că avionul are întârziere (mă gândesc că îi era teamă că deși era joi, nu prinde învierea). Când l-am anunțat, în cel mai politicos mod posibil, că incantațiile sale nu vor ajuta cu nimic avionul să plece, mi-a replicat răspicat și lipsit de orice urmă de respect: Taci și dormi!!!. Sincer, m-a cam încuiat cu asta. Mi-am pus de multe ori întrebarea dacă este bine să reacționezi și să intri într-o confruntare pentru soluționarea unui conflict (unul ce se vede din start a fi o cauză pierdută)…. Acum era momentul să aleg. Am ales să cedez. Varianta non-combat era de preferat pentru că, poate, aș fi găsit o metodă de comunicare cu vecinul meu în sensul adoptării unui limbaj potrivit și a încetării frecușului în scaun… dar cu siguranță nu aveam nici o soluție pentru îmbunătățirea calității aerului alterat de emanațiile corporale și expirația personajului. Poate că pe vremea comunismului apa caldă era cu program, dar sunt sigură ca pe la hotelurile din orientul mijlociu este un bun curent și un săpun măcar cât o monedă există pe marginea chiuvetei. Am cerut așadar însoțitoarei de bord să mă așeze în altă parte și asta chiar înainte ca avionul să fi plecat de pe pistă.

Din păcate nu a fost ăsta singurul spectacol al zilei. Pasagerul ”Gică Contra de România” se afla și el în cursa pentru București. Era pasagerul care găsea inadmisibil că stewardul nu a venit la el în secunda în care el a sunat. Era la fel de greu de acceptat că nu au sandwich uri cu carne de porc și că apa nu este la temperatura camerei… El avea bani. El a plătit biletul de avion și avea acum nevoie de mângâieri pe creștet și pedichiură, pentru că el a plătit biletul. ”Și dacă aveți produsele în catalog, de ce nu le aveți pe stoc?” urla el, dintr-un capăt în altul al avionului. ”Eu vă cumpăr tot aurul și toate ceasurile, eu am bani…. Dar mie îmi dați garanție la produse, nu le cumpăr eu așa oricum…. ce*s prost?” După ce a obosit să mai streseze personalul, s-a așezat sfârșit pe scaunul său. Dar n-a fost decât o pauză. Căci, după ce s-a odihnit….. a început cu forțe proaspete și multă energie să bată în ușa cabinei piloților. Ce să mai, tratamentul la care fusese supus necesita intervenția supremă a căpitanului. Neștiind care-i limita individului, sau probabil dorindu-și din tot sufletul, șefa echipajului de cabină a solicitat unor bărbați mai solizi din spatele meu  ajutor pentru imobilizarea teroristului, spunându-le să se apropie dacă le va face semn (asta și pentru că deja eram în curs de aterizare). Așa au stat ai mei ca brazi, pe ace și conuri, așteptând chemarea la lupta cea dreaptă… care nu a venit, pentru că individual a revenit la un moment dat la scaunul său. Dar acum bravii eroi ai cursei 737 Dubai București, des-ferecaseră deja izvoarele adrenalinei și nu mai știau cum să le mai oprească. Și așa am auzit eu cu lux de amănunte ce ar mai fi pățit bietul terorist dacă încăpea, vai, pe mâinile lor… câte picioare în cap, câte coate în rinichi, câte coaste prescurtate, și vânătăi pe beregată, câte învârtituri prin aer și aterizări cu fața la pământ. Nu mă îndoiesc că la nevoie ar fi fost un spectacol eroic, dar nu mi-aș fi putut imagina, fără ajutorul lor, ce luptă de gladiatori ar fi putut să iasă pe strâmtul culoar de avion….

Ei bine, da. Din fericire povestea mea este cu happy end. Echipajul a solicitat intervenția poliției pentru depozitarea individului într-un spațiu mai strâmt, cu temperatura și lumină scăzută și constantă, conceput exact pentru relaxare. Chiar dacă a trebuit să stăm încă vreo 20 de minute în avion până ce acela s-a dat dus pe sus, a meritat. Nu știu dacă îi va fi învățătură de minte (oricum este genul victimă), însă pentru zborul în cauză a primit exact ce merita.

Per total într-un avion mare și plin au fost doar 3 pasageri dificili (vecinii mei și teroristul), ambele situații au fost rezolvate cu succes. Așa că, statistic vorbind…. poate nu stăm chiar așa rău. Și apoi cum a spus unul dintre pasageri (când deja coboram pentru aterizare :)): Nu știu ale cui e pădurile astea, dar e frumoase așa verzi. Iar eu am ajuns cu bine acasă la familia și prietenii mei.